Eu, acuzatul

Înainte de a asterne pe hârtie întâmplarile prin care am trecut, m-am întrebat daca e un lucru bun ceea ce mi-am propus sa fac. Oare ma vor întelege sau ma vor judeca gre?it cei care vor citi aceste rânduri? De aceea, a? dori sa-l avertizez pe eventualul cititor ca aceasta marturisire, î?i propune sa fie o punte de legatura între oamenii care au trecut prin suferin?e, asemenea mie, ?i cei care vor suferi la un moment dat în via?a, pentru a le oferi un strop de speran?a ?i de alinare în drumul lor.
Simt nevoia sa va mai spun ca nu mi-am propus de la început sa ating neaparat un scop prin aceasta scriere. Dar, daca ar fi sa inventez unul acum, ar suna astfel: to?i oamenii trebuie sa ajunga la con-?tiin?a ca nimic nu este întâmplator în aceasta lume, dar ca tot ceea ce se petrece cu noi este urmarea propriilor noastre actiuni pentru ca, Dumnezeu nu lucreaza împotriva voin?ei noastre. Au trecut mai mul?i ani de la momentul dramatic în care mi-a fost frânt viitorul! Din clipa aceea fatidica pot spune ca am experimentat iadul ?i raiul, moartea ?i via?a, agonia ?i extazul, blestemul ?i binecuvântarea.
De multe ori mi s-a recomandat sa scriu o carte despre patimirile mele; zile la rând am fost chiar presat sa nu las o astfel de întâmplare neobi?nuita sa cada în uitare odata cu trecerea timpului. Cuno?tin?e, preo?i, medici ?i prieteni  m-au îndemnat sa scriu despre ceea ce, în opinia lor, era povestea unei minuni contemporane. Multa vreme nu le-am dat ascultare, pentru ca am considerat aproape un sacrilegiu dezvaluirea unor lucruri care trebuiau sa ramâna între mine ?i Dumnezeu.
Fac precizarea ca titlul nu este fantezist, ?i ca materialul pe care l-am scriu corespunde ?i cu una ?i cu cealalta. Ve?i, vedea, ?i nu-i greu sa va convinge?i, se putea scrie ?i invers. Oricum, aceasta carte pe care inten?ionez la modul serios sa o dedic acelora care m-au calomniat atât în public cât ?i privat, nu va avea o cariera prodigioasa, cel pu?in a?a mi s-a aratat în za?urile de la cafelele consumate în perioada de avânt scriitoricesc, ?i asta pentru ca nu contest faptul ca vor fi ?i unii care, din elegan?a, ?i poate chiar ?i din respect pentru vârsta mea, o vor recepta pozitiv.
Dar nu vor fi pu?ini aceia care o vor privi cu condescenden?a, care chiar vor fi contraria?i, frustra?i, leza?i, enerva?i de-a binelea, ?i care, nu-i exclus, atunci când drumurile noastre (despre interese, nu se pune problema) se vor intersecta, sa se prefaca cum ca (mama mia, ce proba de cacofonie am evitat) i-ar fi intrat vreun gunoi în ochi. Pentru ace?tia fac urmatoarea precizare:Gluma, umorul, ironia sunt cele mai serioase lucruri în via?a.
Pentru ca acestea sa se nasca trebuie un efort intelectual considerabil; celelalte, drama, tragedia, situa?iile grave, sau starea economica precara a unora, vin de la sine, aici fiind nevoie de un pix bun ?i o minte laborioasa. Batrânul Shakespeare a fost totdeauna de parere ca "soarta unei glume nu depinde de gura care o spune, ci de urechea care o asculta". A?adar, în cazul acesta sper sa reu?esc sa îmi pun în cap pe toata lumea (începând cu consoarta), sa fiu aratat cu degetul (de preferin?a cel mijlociu), sa nu mi se raspunda la salut, eventual sa-mi pierd ?i ultimul prieten.
 A?adar, pentru a evita o mica parte din neplacerile pe care, con?tient sau nu, mi le-am asumat, am amanetat obrazul la o fabrica de încal?aminte. Calin Pintea